Ce s-a intamplat cu oamenii de munte?

Stateam intr-o seara intr-o camera pustie din cabana Negoiu si ascultam cantecul mirific al focului din soba. Fara sa vreau gandul mi-a zburat in urma cu cativa ani cand, pustiuaica fiind, incepusem sa merg la munte. Abia acum realizez ca acele banale excursii cu clasa au fost inceputul unei noi vieti : au fost vremurile cand s-a nascut un sentiment ce nici pana astazi nu a disparut. Imi aduc aminte cum mergeam cate 30-40 de persoane la o cabana, vizitam frumusetile naturii si ne simteam atat de minunat prinsi de vraja acestora. Dar, mai mult decat atat, faptul ca aveai cu cine impartasii ganduri si impresii te facea pur si simplu fericit. Si imi amintesc si de focul de tabara si de cantecele la chitara si de jocurile de cabana si de tot. Pentru ca a fost atat de frumos incat m-a marcat pe viata.

Mai tarziu, dupa ce am terminat liceul, am ajuns la facultate. Fara sa mai am prietenii aceia langa mine, am inceput sa merg pe munte intru-catva singura, adica o data cu unii, alta data cu altii si tot asa. Oricum simteam lipsa unui grup cu care sa merg constant la munte si cu care sa impartasesc peisajele, intamplarile, sentimentele. Dar problema nu era chiar asa grava pentru ca, oriunde as fi ales sa-mi petrec weekend-ul, gaseam la cabana destui oameni iubitori de frumos cu care sa ma imprietenesc si cu care sa stau de vorba.

Insa de vreo 5 ani incoace am observat un fenomen care ia din ce in ce mai mare amploare : dispar oamenii de munte. Oameni cu care mai adineauri ma intalneam pe carari din 5 in 5 minute, acum nu mai sunt. Sunt trasee pe care merg ore in sir pana sa dau de cineva la fel de impatimit ca si mine, si acela la o varsta oarecum apropiata de a mea sau mai mare. Mi-am dat seama imediat de schimbarea de generatii. Unde pe timpul meu a merge "pe munte" insemna a iesi cu prietenii intr-o relaxare de doua zile in inima naturii, departe de zgomotul orasului si de poluare, in zilele noastre a merge "pe munte" a devenit a merge "la munte", adica in alt oras, la poalele muntelui. Cand mergi spre munte cu trenul nu ai loc sa arunci un ac. In gara cand cobori e harmalaie mare. Puzderie de oameni, mai ales tineri. Cand ajungi insa pe munte, nu mai e nimeni. Esti doar tu si cei 2-3 prieteni. Oare sa se fi schimbat atat de mult vremurile ? Oare sa se fi pierdut de tot acea imagine a drumetului care isi ia rucsacul in spate si strabate locurile patriei pentru a-i descoperi frumusetile ? Unde sunt acele vremuri cand ne adunam la un foc de tabara si cantam la chitara si se depanau amintiri si se legau prietenii de neuitat? Unde sunt chitaristii din cabane care ne incantau ? Sa fi fost inlocuiti definitiv de acele aparate la care altceva decat manele nu auzi ? Unde sunt acei pusti pe care sa ii fascinezi povestindu-le din intamplarile tale ? Oare aceasta evolutie materiala a noii lumi sa produca o involutie sentimentala si spirituala ? Raspunsul il puteti cauta fiecare dintre voi…

Petran Iuliana grupa II